Ilie: CS nu mai poate refuza începerea lucrărilor la grupul 5

Lucrările la grupul 5 de la Termocentrala Rovinari vor începe, până la finalul anului, au primit asigurări sindicaliştii care au fost ieri în audienţă la directorul Ionel Ilie. Investiţia se ridică la 500 de milioane de lei.

Liderul sindical Constantin Mitrescu, vicepreşedintele Manu Tomescu, Nicolae Răscol şi Stelian Olteanu au fost, miercuri, în audienţă la directorul CE Oltenia Ionel Ilie. Aceştia au discutat despre reabilitarea grupului energetic nr. 5 de la Rovinari, acordarea cotei de cărbune şi aplicarea legii în cadrul concedierilor colective. Ionel Ilie le-a spus că studiul de fezabilitate este reactualizat şi că membrii Consiliului de Supraveghere nu mai au ce obiecta. „Studiul de fezabilitate va intra în linie dreaptă. Consiliul de Supraveghere nu va mai avea nici un motiv pentru a nu aproba investiţia. Dacă la Rovinari nu e rentabilă reabilitarea unui grup nu mai putem vorbi de alt grup energetic la CE Oltenia. Nu se mai poate vorbi nici de Turceni. După mine, nu mai era nevoie de actualizarea Studiului de Fezabilitate“, spune directorul Ionel Ilie. Investiţia se ridică la 500 de milioane de lei, cu tot cu instalaţie de desulfurare. Ni s-a spus că la prima şedinţă de CS va fi pusă în discuţie reabilitarea grupului 5, a declarat Manu Tomescu.

Totodată, s-a discutat despre acordarea cotei de cărbune pentru angajaţii Termo Rovinari. Au depus cereri, până acum circa 300 de persoane, dar fuseseră programate să încarce lignitul abia în octombrie. Sindicaliştii au solicitat să programeze şi luna aceasta salariaţi de la Rovinari.

Vizualizări: 1,295

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: