La cei 80 de ani ai săi, Ion Iliescu reuşeşte să se menţină în fruntea seniorilor partidului pe care l-a creat şi condus dovedind că experienţa sa de viaţă politică este mult mai puternică decât avântul de pontănac al actualului şef de partid, Victor Ponta. Iliescu s-a referit de curând la faptul că şeful partidului său în nici un caz nu va putea să candideze la suprema funcţie în stat pentru simplul motiv că este prea devreme pentru el şi că nu are abilitatea şi înţelepciunea de a deveni un factor de echilibru pentru instituţiile statului, din cauză că este mult prea cuprins de furia personală împotriva preşedintelui Băsescu. Cu alte cuvinte, în afară de un război de puţoi pe care-l duce Ponta împotriva lui Băsescu altceva consistent nu se mai poate vorbi despre el. Până aici Iliescu are perfectă dreptate şi cred că şi Ponta îi dă destulă dreptate din moment ce public a afirmat că-i cedează candidatura opoziţiei lui Crin Antonescu. Orgolios, social-democratul a gândit pe principiul că dacă eu nu pot atunci nu poate nimeni, lucru care i-a adus suficiente critici din partea propriilor colegi de partid care s-au simţit trădaţi şi minimalizaţi de afirmaţia fără cap a şefului lor infantil. Ce nu poate să înţeleagă Iliescu nici măcar acum este faptul că nimeni, niciodată nu-i va putea lua dreptul poporului de a-şi alege singur preşedintele pentru simplu motiv că este cam tot ce i-a mai rămas mai ales acum într-o situaţie sinistră economică. Iliescu s-a declarat adeptul alegerii preşedintelui statului de către Parlament pentru că nu poate să se desprindă de modelul rusesc de la Chişinău când politicienii sunt cei care decid cine să fie preşedintele ţării. Dacă observăm ce s-a întâmplat de câţiva ani în Moldova n-avem de ce să împrumutăm modelul moldovenesc chiar şi numai pentru faptul că transferarea acestei atribuţiuni de la popor la politicieni mi se pare o restrângere a unor drepturi şi lărgirea paletei de manipulare, intimidare, găşcuire şi influenţă din afară asupra preşedintelui ţării. Să mă explic. Pentru oricine este mai uşor să cumpere câteva zeci de parlamentari (şi acest lucru s-a dovedit real de atâtea ori) care să voteze un anume preşedinte decât să cumpere un popor întreg care aşa cum votează el cel puţin are satisfacţia că poate să desemneze pe cel mai important om din stat. Este una din puţinele satisfacţii care i-au mai rămas acestui popor. Convingerea lui Iliescu că votul poporului nu este bun pentru că este cumpărat cu un kil de făină  este valabil mai ales la votul parlamentarilor din colegii unde candidaţii l-au experimentat de atâtea ori. Cu toată experienţa lui Ion Iliescu  rămân la ideea că n-a înţeles de ce se doreşte schimbarea Constituţiei. Personal cred că schimbarea va trebui să fie în alt fel nu în împrumutarea modelului de la Chişinău, care s-a dovedit neproductiv şi nedemocratic dacă ne reamintim că acolo ruşii aterizează încă ziua în amiaza mare unde vor ei dacă trebuie numit un om sau altul. La noi este mai cu perdea, se duc candidaţii la Moscova!