Impact puternic. Doi tineri la spital

Un accident de circulație grav a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în Gorj, pe raza comunei Licurici, satul Frumușei. Un autoturism care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Doi tineri de 18 și 20 de ani au ajuns la spital.

Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că în timp ce un tânăr, de 20 de ani, din comuna Licurici, conducea un autoturism pe DN67B Licurici, într-o curbă ușoară la stânga a pierdut controlul volanului părăsind carosabilul și intrând în coliziune cu un copac.

La fața locului s-au deplasat două echipaje pentru descarcerare și două echipaje SMURD din cadrul subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Hurezani și Tg-Jiu, precum și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj.

"În urma impactului foarte puternic, bărbatul care era pasager în autovehicul a rămas încarcerat. Salvatorii militari au intervenit pentru descarcerarea acestuia și acordarea primului ajutor calificat celor două victime. Cei doi bărbați au fost transportați la spitalul din Tg-Cărbunești", transmite ISU Gorj.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că tânărul de 20 de ani avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, suspendat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

"În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de o persoană care are dreptul de a conduce  suspendat", anunță IPJ Gorj. (A.A.)

Vizualizări: 9,046

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: