Impozitul forfetar, aplicat unor categorii de servicii

Impozitul forfetar se va aplica doar unor categorii de servicii, precum pensiuni, hoteluri, saloane de înfrumuseţare sau spălătorii auto, la care cheltuiala administrativă pentru plata impozitului pe profit este mare şi pentru întreprinzător şi pentru stat, a anunţat miercuri Ministerul Economiei."În acest moment, impozitul forfetar pentru care se face analiza şi studiul de impact nu este impozitul minim aplicat de Guvernul Boc. Impozitul forfetar nu se va aplica, dacă se va introduce, decât anumitor categorii de servicii (pensiuni, hoteluri, baruri, restaurante, saloane de înfrumuseţare, spălătorii auto, ateliere de croitorie, ateliere de încălţăminte etc), la care cheltuiala administrativă pentru plata impozitului pe profit este mare şi pentru întreprinzător, şi pentru stat (ca sa verifice şi să controleze fiecare locaţie)", se menţionează în comunicat.

În comunicat se precizează că sumele de plată nu vor fi egale pentru toate serviciile şi se va ţine cont de indicatori relevanţi precum: capacitatea locaţiei, calitatea amplasamentului şi tarifele medii adecvate locaţiei. (A.A.)

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: