E nasol să te gândeşti mereu că faci parte dintr-o naţie de prostovani. Singurul lucru reconfortant care poate contracara această senzaţie de inferioritate este să-ţi dai seama că mai sunt şi alţii, uneori chiar la fel de proşti. Să luăm, de exemplu, filmul Avatar. O glumă proastă. Cred că nici în primele cinci SF-uri ale anului nu e, şi s-au făcut patru SF-uri anul ăsta. Nu stau să-mi expun aici motivaţiile, va trebui să mă credeţi pe cuvânt.

Se ia, deci, un film prost, dar cu efecte speciale. Se spune că e cel mai scump film din istorie. Că ar fi costat vreo 300 de milioane. Din cele 300 de milioane, 200 de milioane se duc doar pe strategia de PR în care este prezentat drept cel mai scump film din istorie. Apoi, la vreo câteva luni de la lansare, se spune că este şi cel mai vizionat film din istorie. Dacă se spune asta, sunt şanse să şi devină. Şi atunci nu e aşa mare minciuna. E pur şi simplu un adevăr întârziat. Apoi se plătesc nişte critici care să scrie nişte cronici pozitive. Ce naiba, câte milioane de critici de mituit pot fi în toată lumea- Nu multe. Şi, să nu uităm, vorbim de cel mai scump film din istorie (sic!). În fine, pentru ca toată lumea să fie convinsă că e mişto, filmul primeşte 10 Globuri de Aur şi, nu ştiu, optzeci de Oscaruri. Tu te duci la cinema să-l vezi şi ştii că e bun, aşa că-ţi place.

Şi aşa ai creat cel mai bun film prost din istorie. Başca o manipulare măiastră în plasa căreia pică milioane, dacă nu cumva miliarde, de proşti din întreaga lume. Şi de aici, dintr-o mică insulă latină de prostie în oceanul de idioţenii, românii zâmbesc răzbunaţi: uite, bă, că nu suntem chiar noi singurii boi!