Încep înscrierile la clasa pregătitoare. Ce temeri au părinţii!

Înscrierea copiilor la clasa pregătitoare începe de săptămâna viitoare. Mai sunt câteva zile până atunci și sunt multe chestiuni neclare care îi fac pe părinții viitorilor școlari să aibă anumite temeri. Una dintre acestea face referire la evaluarea psihosomatică, obligatorie pentru înscrierea la clasa zero în cazul copiilor sub 6 ani. Părinţii spun că în acest moment nu pot face aceste evaluări şi că vor rata startul la înscriere.

Circa 3000 de copii din Gorj vor deveni școlari începând cu anul școlar 2017-2018. Înscrierile încep de luni, 27 februarie, și judecând după situațiile din anii anteriori părinții vor încerca să-i înscrie din timp pe micuți, iar "bătălia" se va da pentru școlile/liceele cel mai bine cotate. Conform calendarului de înscrieri, cererile vor fi depuse de părinți până în data de 16 martie.

Pe site-ul ISJ Gorj a fost postată situația privind arondarea străzilor la unitățile de învățământ preuniversitar. Părinții vor putea completa cererile atât on-line, cât și la sediul fiecărei instituții de învățământ pentru care optează. În această perioadă se desfășoară și Ziua Porților Deschise în mai toate unitățile de învățământ, iar părinții au posibilitatea să cunoască învățătorii de la clasa pregătitoare.

Copiii care au sub 6 ani vor trebui să treacă și printr-o evaluare psihosomatică pentru a se putea înscrie la clasa pregătitoare. Aceste evaluări se fac la anumite centre, iar părinţii copiilor spun că nu pot să le facă în prezent şi se tem că vor rata startul înscrierilor. "Înscrierile la școală o să se poată face de luni şi o să fie bătălie pe înscrieri. Problema este că nu se pot înscrie copiii fără această evaluare. E adevărat că perioada de înscriere este mai mare, dar de luni se vor înscrie numai copiii care nu au nevoie de comisie. Atunci sunt avantajați cei care se înscriu repede, ocupă locurile unde vor", a spus un părinte.

Centrele de evaluare nu au același program, spun cei de la Inspectoratul Școlar. Aceștia îi îndrumă pe părinți să sune la telefonul verde de pe site-ul ISJ Gorj pentru a afla când se pot programa pentru evaluare. "Nu am avut metodologia până miercuri. Nu puteau să desfășoare activitatea aceasta neavând nicio lege în baza căreia să evalueze. Avem un telefon verde la nivelul inspectoratului școlar, răspunde Neofit Stănciulescu și are toate informațiile pertinente, particulare pe situație. Acolo, orice părinte care sesizează disfuncții sau are neclarități se poate interesa", a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.       

Cei de la inspectorat îi liniștesc pe părinți, spunându-le că oricum nu se ia în calcul data la care a fost făcută înscrierea. "Sunt criterii bine stabilite, iar arondarea este cea mai importantă. Dar nu este ordinea înscrierii un criteriu. După ce s-a terminat înscrierea se evaluează fiecare situație", a mai spus Georgeta Popescu.

Calendarul înscrierii în învăţământul primar prevede că realizarea evaluării nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor și comunicarea rezultatului acestei evaluări se poate face în perioada 22 februarie - 14 martie. Numărul telefonului verde de la ISJ Gorj este:0800816253. Apelurile sunt gratuite.  

Vizualizări: 727

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: