Încep lucrările la prima fază a proiectului BRUA

Ministerul Energiei a emis decizia prin care pot demara lucrările de construcţie a gazoductului BRUA, un nou coridor de gaze naturale care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Acest pas oferă dreptul operatorului Transgaz de a începe efectiv lucrările. „Prin BRUA, România îşi va putea exploata imensul potenţial al zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră şi astfel vom deveni un factor de securitate energetică în această parte a Europei”, a declarat ministrul Energiei, Anton Anton. 

Conform unei informaţii a Transgaz publicată pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, din calendarul estimativ de dezvoltare a proiectului BRUA, finalizarea Fazei I are ca termen sfârşitul anului 2019. 

Proiectul BRUA constă în construirea unei conducte în lungime de aproximativ 479 kilometri şi a trei staţii de comprimare (Jupa, Bibeşti şi Podişor). Gazoductul va traversa judeţele Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş. De-a lungul traseului conductei se vor amplasa 38 de staţii de robinete de secţionare, din care 33 pe firul conductei şi 5 în incinta staţiilor de comprimare gaz, precum şi 18 staţii de protecţie catodică. (A.A.)

Vizualizări: 635

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: