Licitaţie pentru salopetele minerilor

Complexul Energetic Oltenia cumpără salopete pentru mineri şi energeticieni. Compania va aloca peste 300 de mii de lei firmei care va aduce echipament de vară pentru salariaţi. De cele mai multe ori, echipamentele au venit târziu sau chiar deloc.

CEO a postat licitaţia pe site-ul de profil la începutul acestei luni. 304 mii lei vor fi cheltuiţi pe echipamentele de vară pentru mineri şi energeticieni. Este vorba despre salopete bleumarin care ar trebui să ajungă la salariaţi până la vară. Licitaţia va fi organizată pe patru loturi. În total, peste 7.600 de salopete urmează să cumpere compania energetică.

Costumele se vor acorda salariaţilor pentru a asigura condiţiile de securitate şi sănătate în muncă, pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, a anunţat compania. „Cred că ar trebui să fie un subiect de preocupare pentru cei din CEO şi pentru cei din SDM. Nu este o noutate. Condiţiile sunt aşa cum sunt şi în partea de carieră şi în partea de subteran. Trebuie să fie pregătiţi cu echipament de protecţie. Am înţeles că s-au lansat deja licitaţiile pentru echipamentul de protecţie”, a declarat Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Vizualizări: 947

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: