Incertitudini în privinţa reluării Ligii 1, se va stabili după 1 iunie

Cu totate că sunt vehiculate diverse scenarii şi proceduri nu se ştie clar dacă se reia sau nu sezonul din fotbalul românesc. Ministrul Ionuț Stroe a spus miercuri că se doreşte reluarea mai multor competiţii dar un anunţ oficial nu se poate face până la data de 1 iunie. În această situaţie şi reluarea Ligii 1 rămâne sub semnul întrebării.

Fotbalul românesc așteaptă cu nerăbdare anunțul referitor la momentul în care Liga 1 ar putea să își reia cursul normal. Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a venit, miercuri, cu noi precizări, în cadrul unei conferințe de presă, și a vorbit despre data limită la care întrecerile ar putea să reînceapă. La data de 25 mai sau 1 iunie, MTS și Ministerul Sănătății speră să decidă dacă fotbalul se reia și dacă da, sub ce norme.

Discuțiile dintre ministere vor continua în zilele următoare, după care se va intra în ”negocieri” cu FRF, iar abia apoi deciziile vor fi comunicate și cluburilor. ”Nu văd niciun fel de motiv ca echipele să dramatizeze că două săptămâni sau o lună de zile vor sta în cantonament. Nu vreau să risc în a avansa o dată vizavi Liga 1. Până la data de 1 iunie, sau chiar 25 mai, o să știm dacă putem relua competițiile. Nu fac referire doar la Liga 1, ci la toate competițiile care ne vor solicita acest lucru. Vom putea avansa un calendar. Încercăm să redeschidem sportul în condiții de maximă siguranță pentru toți. Dorim să redeschidem cât mai multe discipline sportive. O vom face, dar gradual, cu maximă precauție. Am studiat modele similare din Uniunea Europeană și vă pot asigura că totul e calculat, anticipat, pentru că nu-mi plac lucrurile făcute la mica înțelegere”, a declarat Ionuț Stroe la conferința de presă.


Echipele de Liga 1 intenţionau să înceapă antrenamentele după data de 15 mai dar deocamdată nici acest lucru nu este clar stabilit.


 

Vizualizări: 217

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: