Incident mortal pe Insuliţa de pe Jiu

O moarte cât se poate de neobişnuită, cu multe semne de întrebare, a avut loc azi noapte la Târgu Jiu. Un tânăr de 18 ani din satul Colibaşi, Piteşti, a ajuns în Gorj cu nişte vecini pe care îi ajuta la montarea unor tiribombe la târgurile din judeţ. După ce au fost la târgurile de la Lainici şi Tismana, argeşenii au poposit la Târgu Jiu, pe Insuliţă, unde are loc festivalul berii. Tânărul adormise pe iarbă şi vecinii lui spun că l-au trezit să se apuce de descărcarea remorcii şi montarea umbreluţelor. Băiatul s-ar fi speriat ca dintr-un vis şi ar fi luat-o la fugă, izbindu-se cu pieptul de o ţeavă de la remorcă. I-a venit rău, a căzut din picioare şi a fost dus la spital, unde a murit în câteva ore.

George Romanescu, şeful ITM Gorj, a fost prezent azi-noapte pe Insuliţă pentru a verifica în ce măsură este vorba de un accident de muncă. "Este un caz complicat, mărturiile sunt contradictorii. Cei cu remorca spun că tânărul era un băiat amărât care îi rugase să vină cu ei să vadă şi el lumea. Nu era angajatul lor, dar îi ajuta. ITM va continua ancheta pentru a stabili adevărul".

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: