Incredibil. Alte milioane luate de Pandurii de la acționari!

Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu a început procedura de executare silită a acționarilor pentru încă 2,3 milioane de lei. Suma reprezentă penalități și actualizare cu inflația a sumelor deja câștigate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, pentru perioada iunie 2018 - mai 2021, un expert a stabilit că societatea Complexul Energetic Oltenia trebuie să mai plătească 583 de mii de lei actualizare la inflație și 352 de mii de lei dobânzi.

Consiliul Județean Gorj are de plătit pentru ambele capitole 125 de mii de lei. Atât CE Oltenia, cât și CJ Gorj, au plătit datoria principală, astfel că pe viitor nu se mai strâng dobânzi și penalități.

Pentru Consiliul Local Târgu Jiu au fost calculate dobânzi de 168 de mii de lei și actualizare la inflație de 279 de mii de lei până în luna mai 2021, dar se vor adăuga și altele, pentru că datoria principală nu a fost plătită. Primăria Târgu Jiu invocă faptul că este o entitate separată de Consiliul Local, care nu are buget și conturi bancare, astfel că nu poate plăti datorii în numele acestuia.

În cazul Artego Târgu Jiu, care de asemenea nu a plătit suma stabilită de instanță, au fost calculate dobânzi și inflație de 798 de mii de lei.

Sumele vor fi ușor executate, pentru că deja Înalta Curte a stabilit că acționarii își vor achita cotizațiile la care s-au angajat cu dobânzi și penalități până la data plății efective.

Al cincilea acționar, Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia, și-a stins datoria cedând acțiunile pe care le deținea la Hotel Mina. (A.A.)

Vizualizări: 3,142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: