Influencerul Andrew Tate a rămas fără permis în Vâlcea

Influencerul Andrew Tate a rămas fără permis în Vâlcea. El a fost prins de radar în timp ce mergea cu aproape 200 de km/oră. 

"În dimineața de 7 iunie 2025, polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu- Vâlcea.

Autovehiculul a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu 146 km/h peste limita legală admisă pe acel sector de drum.

La volan se afla un cetățean străin, de 38 de ani, cu domiciliul în municipiul Brașov.

Pentru abaterea constatată, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.822 de lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, permisul de conducere i-a fost reținut pentru 120 de zile.

Reamintim că viteza excesivă este una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave. Respectați limitele legale de viteză și conduceți cu prudență!", transmit polițiștii. 

Galerie foto



Vizualizări: 835

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: