Inspectoratul Şcolar va ancheta cheful de la şcoala din Stejari

Incidentul de luni de la Şcoala Gimnazială din Stejari, unde cadrele didactice serbau o zi de naştere în timpul orelor de curs, a ajuns în atenţia Inspectoratului Şcolar. O echipă de inspectori va merge la Stejari ca să vadă exact ce s-a întâmplat şi dacă va fi nevoie se va recurge la sancţiuni. Primul luat în vizor de inspectorii şcolari este chiar directorul unităţii de învăţământ.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au aflat ce s-a întâmplat la Şcoala Gimnazială de la Stejari din presă. „Eu aflu de la dumneavoastră ce s-a întâmplat acolo, dar o să trimit la Stejari o echipă de inspectori să vadă exact care este situaţia. În urma celor stabilite în teren se pot aplica şi sancţiuni. Inspectoratul nu poate sancţiona decât pe directorul unităţii de învăţământ, iar el la rândul lui pe cei vinovaţi”, spune Justin Paralescu, inspector şcolar general. Cadrele didactice de la şcoala din Stejari sărbătoreau ziua de naştere a unei colege în cancelarie, chiar în timpul programului.

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: