Instituţie desfiinţată la 1 ianuarie. Ce se întâmplă cu personalul!


Direcţia Agricolă Gorj funcţionează după o nouă organigramă, începând cu data de 1 ianuarie. Camera Agricolă s-a desfiinţat, iar personalul a fost preluat prin transfer de către Direcţia Agricolă, urmând să-şi desfăşoare activitatea în incinta Instituţiei Prefectului. Deşi nu se reduc locuri de muncă, o problemă o reprezintă lipsa spaţiului.

Direcţia Agricolă Gorj funcţionează din acest an cu 37 de angajaţi, două servicii şi şase compartimente. În ceea ce priveşte conducerea instituţiei va fi asigurată de Dan Tănăsescu, care va rămâne în funcţia de director executiv, şi de Alin Petrică, fostul director al Camerei Agricole, care va veni pe postul de director adjunct. „În data de 30 decembrie am primit avizul ANFP, iar de la 1 ianuarie 2017 funcţionăm după noua organigramă. Vom funcţiona cu un director executiv şi un director executiv adjunct. Ordinele au fost semnate de către domnul ministru. Prin venirea, prin transfer a celor din Compartimentul Monitorizare, Inspecţii, Verificare şi Control şi a celor de la Camera Agricolă, nu rămâne nimeni pe dinafară, a fost preluat tot personalul”, a declarat Dan Tănăsescu, directorul Direcţiei Agricole Gorj.
Până la comasare, Direcţia Agricolă Gorj funcţiona cu doar 12 angajaţi, volumul de muncă fiind foarte mare. Deşi această problemă pare rezolvată, spaţiul este insuficient pentru cei aproximativ 40 de angajaţi. Foştii salariaţi ai Camerei Agricole urmează să se mute în birourile Direcţiei Agricole, din incinta prefecturii, săptămâna viitoare. „Va fi puţin mai dificil luna aceasta, până ne vom organiza şi noi, până vor veni cu protocolul de predare-primire, cu inventarul. Deocamdată, săptămâna aceasta vor rămâne tot la vechiul sediu, miercuri le voi da deciziile, iar din data de 9 ianuarie vom funcţiona toţi aici. Avem o problemă cu spaţiul, ne mai trebuie două camere, noi stăm în comodat la Prefectură şi trebuie să găsim o soluţie”, a spus Dan Tănăsescu. Acesta a mai precizat că personalul Camerei Agricole din teritoriu va rămâne tot repartizat pe comune.

Vizualizări: 2,096

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: