Întâlnire între prefect și șefii CEO

Primele discuții între managerul Complexului Energetic Oltenia și prefectul județului Gorj, Cristinel Rujan, vor avea loc marți dimineața. Va fi prima întâlnire între cei doi de la instalarea noului prefect.

Cristinel Rujan a explicat, la Sud FM, că vrea să lase specialiștii să se ocupe de problemele Complexului Energetic Oltenia, dar vrea să le afle de la managerul companiei, Sorin Boza.

Tot marți, Rujan îi va cunoaște și pe ceilalți membri ai Directoratului. “Mâine dimineață (n.r. marți), voi avea o întâlnire cu domnul director Boza să discut de principiu problemele dumnealor pentru a mă informa suplimentar față de ceea ce știu în acest moment. Sunt elemente specifice în cadrul CEO și eu aș vrea să mă implic mai puțin în abordarea unor teme de strictă particularitate de acolo, lăsând specialiștii pe domeniul cărbunelui și energiei să se pronunțe și să propună și să găsească soluții. Voi avea o întrevedere doar cu domnul Boza. Probabil că îmi va prezenta și Directoratul dacă voi merge eu la CEO să îi cunosc și să discut de principiu. Sper ca strategia Ministerul Energiei să fie adoptată și să producă efecte benefice, pozitive în dezvoltarea asta și dacă se mai rezolvă și problema certificatelor de dioxid de carbon, atunci sigur Directoratul și Consiliul de Supraveghere vor găsi modalitățile de strategie pentru investiții majore acolo”, a explicat prefectul județului Gorj.

Rujan a adăugat că nici cu cei doi secretari de stat de la Ministerul Energiei nu a discutat nevoile producătorului de energie din Gorj. S-a întâlnit însă cu ei din întâmplare, la București. „M-am întâlnit și cu domnul Vișan, și cu domnul Maioreanu, dar într-un context întâmplător, astfel încât nu am discutat problemele CEO. La Guvern, în București, ne-am întâlnit. Vreau să-i asigur de tot sprijinul meu în realizarea acelei scheme de sprijin sau alte lucruri pe care le solicită ministerelor și Guvernului. CEO reprezintă un element de foarte mare importanță în peisajul Gorjului și în cel național, este producătorul unei treimi din energia necesară”, a mai declarat Cristinel Rujan.

Vizualizări: 1,868

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: