Interimatul lui Tiberiu Tătaru se apropie de sfârşit

Tiberiu Tătaru nu va mai ocupa interimar funcţia de manager al Spitalului Judeţean Târgu Jiu. Cel mai probabil, începând cu data de 1 septembrie va deveni titular pe acest post pentru o perioadă de trei ani. Asta pentru că a promovat concursul organizat pentru funcţia de manager. „Din momentul în care voi semna contractul de administrare cu preşedintele Consiliului Judeţean voi deveni titular pe post. Cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla începând cu data de 1 septembrie”, a declarat Tiberiu Tătaru. Acesta a obţinut media 9,91 la concurs. „Am avut emoţii, dar dat fiind faptul că a fost pentru a treia oară când am susţinut concurs pentru funcţia de manager nu am întâmpinat dificultăţi. Am avut două mandate de câte 3 ani la Spitalul Dobriţa, acest nou mandat fiind tot de 3 ani”, a mai menţionat Tătaru. Managerul Spitalului Judeţean Târgu Jiu intenţionează ca tot în luna septembrie să scoată la concurs şi celelalte funcţii de conducere. Este vorba despre posturile de director medical, director economic, director îngrijiri, precum şi cele de şefi de secţii.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: