Intră primăria în reabilitare. Primar: Acum nu se mai supără nimeni

Sediul unei primării din Gorj va intra în reabilitare cu bani de la bugetul local. Investiția se ridică la aproximativ 15 milioane de lei și constă în reabilitare, extindere, modernizare precum și amenajarea unui parc în curtea primăriei din comuna Căpreni.

Clădirea a fost construită în anul 1970 iar trecerea timpul a început să-și spună cuvântul.

”Anul viitor va intra și primăria în reabilitare, pentru că acum nu se mai supără nimeni că facem și această investiție, după ce am reușit să realizăm cam tot ce ne-am propus la nivelul comunei. Este o clădire veche, în care a funcționat cândva fi banca cooperativă, poșta și trebuie să facem ceva îmbunătățiri, să o extindem și să amenajăm parcul din fața primăriei”, a declarat primarul Emil Cătănoiu. 

Vizualizări: 1,649

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: