Investiția nu poate fi recepționată. A fost construită pe un teren privat!

Rezervorul de apă din satul Văieni al comunei gorjene Padeș nu poate fi recepționat pentru că a fost construit pe pe un teren proprietate privată. Asta a transmis prefectul de Gorj, Cornel Răducan Morega, după o verificare făcută de Corpul de Control.

Interesant este că în autorizația de construcție care a fost eliberată se menționa că terenul se află în proprietatea publică a comunei. “În plus, Hotărârea Consiliului local al comunei Padeș nr. 16 din 05.03.2020 privind achiziționarea, cumpărarea unui teren intravilan, în satul Văieni, în vederea construirii unui bazin de înmagazinare apă, nu a fost dusă la îndeplinire până la această dată. Consecința este că rezervorul nu va putea fi recepționat și inclus în inventarul public al comunei Padeș. Pentru această deficiență s-a dispus sesizarea Inspectoratului de Stat în Construcții și au fost dispuse măsuri de remediere a celorlalte nereguli constate”, a mai comunicat prefectul de Gorj.

La Padeș, serviciul de alimentare cu apă este asigurat de către un compartiment din cadrul aparatului de specialitate al primarului, fiind încălcată, astfel, legislația în vigoare, susține prefectul. “Au fost constatate deficiențe grave cu privire la serviciul public de alimentare cu apă, care nu este organizat conform legislației, iar populația este afectată din cauză că apa nu este furnizată în regim de continuitate. De asemenea, rețeaua de hidranți stradali este nefuncțională”, transmite reprezentantul guvernului în teritoriu.

Vizualizări: 6,046

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: