Ion Işfan şi-a început activitatea în biroul juristei

Ion Işfan şi-a preluat atribuţiile de inspector şcolar general adjunct în biroul juristei. Aşa cum era de aşteptat, acesta nu a revenit cu surle şi trâmbiţe şi nu a avut parte de o ceremonie oficială de instalare, aşa cum îi era dorinţa. Ba din contră, a primit un birou improvizat în cadrul Compartimentului Juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, în cadrul căruia va trebui să-şi desfăşoare activitatea împreună cu jurista instituţiei. Acesta a semnat ordinul de reinstalare în funcţie vineri, 25 iunie şi a revenit oficial pe postul ocupat până în luna octombrie a anului trecut ieri, 28 iunie.

Işfan nu se arată însă nemulţumit de faptul că nu i s-a oferit unul dintre birourile inspectorilor adjuncţi. „Nu am venit pentru birou”, spune acesta. Cea care nu a eliberat biroul de inspector şcolar general adjunct  este Camelia Bibere, căreia i s-a oferit postul de inspector responsabil cu disciplinele tehnice. Numai lipsa plăcuţei de deasupra uşii sugerează că acea încăpere nu mai este ocupată de un inspector şcolar general adjunct. Acesta se arată nemulţumit de faptul că nu a avut parte de o ceremonie de instalare pe funcţie, aşa cum era corect, dat fiind faptul că nu a ieşit pe uşa din dos. „Aşa era corect, să fiu instalat oficial”, spune Ion Istfan. În legătură cu această situaţie, inspectorul şcolar general Justin Paralescu spune că îi va pune la dispoziţie noului inspector şcolar general adjunct un alt birou supă ce vor lua sfârşi examenele de bacalaureat şi de titularizare. Acesta aşteaptă să primească birou după ce se va întoarce din concediu, în care va intra în această săptămână. „Joi voi pleca în concediu la mare, unde voi sta în jur de zece zile. După ce mă voi întoarce cred că o să primesc biroul de inspector şcolar general adjunct”, afirmă acesta. După ce a câştigat procesul cu Ministerul Educaţiei, Ion Işfan aşteaptă să obţină şi banii pe ultimele şapte luni, de când i-a încetat detaşarea. „O dată cu aplicarea sentinţei am cerut şi plata drepturilor salariale. Dacă nu vor aplica hotărârea îi voi da în judecată”, le transmite acesta reprezentanţilor IŞJ Gorj.

Vizualizări: 197

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: