Vânt puternic până luni la prânz

Meteorlogii au emis o informare de vânt puternic care intră în vigoare sâmbătă dimineaţă, la ora 06.00. Până luni, la ora 12.00, vântul va sufla cu putere în întreaga ţară, rafalele ajungând la munte până la 90 de kilometri la oră.

 
”Vântul se va intensifica treptat, la început în nord-est şi la munte, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (27 februarie) în cea mai mare parte a ţării. Duminică (28 februarie) şi luni (1 martie) intensificări temporare ale vântului vor mai fi îndeosebi în regiunile estice şi în zona de munte”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, se vor înregistra viteze la rafală, în general, de 45...55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali se vor depăşi 80...90 km/h.


La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi intervale în care va ninge, iar în estul teritoriului, îndeosebi din a doua parte a nopţii de duminică spre luni (28 februarie/1 martie), şi pe parcursul zilei de luni (1 martie) vor predomina ninsorile.

Vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi treptat în toate regiunile, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale

Vizualizări: 2,758

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: