Ioneşti: Investiţie blocată din lipsa banilor

Modernizarea drumului din satul Picu, comuna Ioneşti, nu a putut fi finalizată din cauza lipsei de fonduri. Până acum au fost realizate rigolele şi podeţele din faţa locuinţelor, însă nu au mai fost bani şi pentru asfaltarea şoselei. Administraţia locală spune că ar mai avea nevoie de câteva sute de mii de lei pentru a turna asfaltul pe acest drum şi îşi pune speranţa într-o rectificare bugetară.

Până în prezent au fost efectuate lucrări de circa 450 mii lei la drumul ce deserveşte locuitorii satului Picu din comuna Ioneşti. Ar mai fi nevoie de încă pe atât pentru a finaliza modernizarea acestui drum. Toate lucrările adiacente au fost încheiate, respectiv realizarea şanţurilor de preluare a apelor pluviale, dar şi podeţele din faţa gospodăriilor. A mai rămas doar de turnat covorul asfaltic astfel încât drumul să poată deveni funcţional. Autorităţile locale îşi pun speranţa într-o rectificare bugetară pentru a putea realiza şi restul lucrărilor. “Pentru drumul de la Picu insistăm să ni se dea fondurile necesare pentru efectuarea lucrărilor. Nu am banii necesari şi aştept să se repartizeze din buget ca să putem continua lucrările de asfaltare. Drumul are o lungime de circa 1 km. S-a realizat deja circa 50%, s-a făcut infrastructura, macadamul, rigolele sunt făcute, podeţele la proprietăţi şi a rămas să turnăm asfaltul. Printr-o rectificare de buget, care sperăm să se facă luna aceasta, vom da drumul pentru finalizare. Aşteptăm să vedem ce ni se repartizează”, a declarat Marian Tătaru, primarul comunei Ioneşti.

Satul Picu numără la această dată circa 290 de locuitori. Familiile care locuiesc în acest sat depind de acest drum. Asta pentru că este singura şosea care asigură legătura cu restul comunei.

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: