Iordănescu: Unii fotbalişti joacă ultimele momente la Pandurii

Tehnicianul Pandurii, Edward Iordănescu, este supărat după cele două goluri încasate de jucătorii săi la meciul cu Petrolul Ploieşti. În final, Pandurii a învins, însă Iordănescu nu iartă greşelile jucătorilor. Antrenorul spune că în iarnă unii jucători vor pleca, dar în acelaşi timp este mândru că echipa sa este curtată şi de cluburi din străinătate.

Antrenorul a avertizat că în iarnă va face o analiză în urma căreia câţiva jucători vor fi puşi pe liber. „Vine perioada de iarnă şi va urma o analiză complexă, individuală a întregii activităţi şi vom trage linie şi este foarte posibil ca anumiţi jucători să joace ultimele momente pentru Pandurii dacă atitudinea şi modul de gândire nu e cel pe care-l aştept“, a declarat acesta.

El a mai spus că nu mai acceptă scuze nici de la ultimii veniţi. „Şi cei care au venit în vară au deja 5 luni alături de mine, au avut suficient timp, am tolerat şi am aşteptat să înţeleagă principiile de joc pe care-l avem, cum tratăm jocul, antrenamentul, cum aştept să se comporte în afara programului. Nu mai au nicio scuză. Cine nu poate să se ridice la standardele pe care le cer va trebui să plece pe un alt drum. Ăsta este fotbalul“, a mai declarat tehnicianul Pandurii.

Totodată, Iordănescu a mai spus că majoritatea jucătorilor au valoare pentru că sunt şi cluburi din străinătate interesate de anumiţi fotbalişti. „Nu se poate apropia oricine de jucătorii pandurilor, nu oricine îşi permite să ia jucători de la Pandurii. Dacă cineva consideră că are potenţial financiar se va mişca şi va înainta o ofertă. Nu există ofertă concretă deocamdată. Mă mândresc cu faptul că jucătorii noştri sunt curtaţi“.

El a mai spus că va cere conducerii ca o parte din banii luaţi pe jucători să fie reinvestiţi pentru transferuri la Pandurii.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: