IPJ: Atenţie la prietenii de pahar!

Poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci efectuează cercetări faţă de doi bărbaţi, suspectaţi că au sustras unei persoane, suma de 1.120 de lei. Din primele cercetări a rezultat că suspecţii au profitat de faptul că partea vătămată, împreună cu care consumaseră băuturi alcoolice, adormise.

În seara zilei 12 aprilie a.c., ora 18:48, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că D.G., de 64 ani, din comuna Crasna, în timp ce se afla cu oile la păşunat pe câmp, a fost victimă a infracţiunii de furt comisă de două persoane care i-au sustras un chimir în care avea suma de 1.120 lei.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci.

În urma investigaţiilor au stabilit că partea vătămată D.G. a consumat băuturi alcoolice împreună cu alţi doi crescători de animale, C.V., de 29 ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj  şi K.L., de 47 ani, din oraşul Aninoasa, judeţul Hunedoara.

La un moment dat partea vătămată a adormit, iar cei doi suspecţi, profitând de acest fapt, i-au sustras chimirul în care avea suma de 1.120 lei şi un briceag.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare a suspecţilor.

Biroul de presă al IPJ Gorj

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: