ÎPS Irineu va sluji la hramul Mănăstirii Tismana

Foarte multe locaşuri creştin – ortodoxe din Mitropolia Olteniei sunt puse sub purtarea de grijă a Maicii Domnului şi îşi sărbătoresc hramul vineri, 15 august, de praznicul „Adormirea Maicii Domnului”. Printre cele mai cunoscute amintim mănăstirile Polovragi, Tismana, Bistriţa, Frăsinei şi  Paraclisul mitropolitan „Maica Precista - Dudu” din Craiova.

Aşezată într-un loc pitoresc, la poalele Munţilor Polovragi, în vecinătatea Cheilor Olteţului, Mănăstirea Polovragi este un monument istoric ce datează de peste 600 de ani (atestat în jurul anului 1505). În zi de hram, sfântul aşezământ monahal îmbracă haine de sărbătoare, bucuria fiind sporită de prezenţa Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei care va săvârşi aici Sfânta Liturghie arhierească. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul psaltic al Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin.

Un alt aşezământ monahal de tradiţie care îşi sărbătoreşte hramul în această zi, considerat cel mai vechi din Ţara Românească,  este Mănăstirea Tismana, ctitoria Cuviosului Nicodim, reorganizatorul vieţii monahale pe aceste meleaguri. Mii de credincioşi sunt aşteptaţi să treacă în aceste zile pragul Mănăstirii Tismana. La ceas de sărbătoare, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită la altarul de vară al mănăstirii de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, al Catedralei mitropolitane din Craiova.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: