Iriza îi cere noului ministru al energiei să-l evalueze pe Ciurel

Deputatul Scarlat Iriza îi cere noului ministru al Energiei, Victor Vlad Grigorescu, să-l evalueze pe directorul general al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel. Iriza îşi încearcă norocul la noul ministru, după ce vechiul ministru Andrei Gerea ba a trimis răspunsuri în batjocură, ba a susţinut negru pe alb că Ciurel nu trebuie schimbat din funcţie chiar dacă este trimis în judecată pentru un prejudiciu creat companiei pe care o conduce.

Scarlat Iriza aminteşte în întrebarea trimisă noului ministru de pierderea de 700 de milioane de lei pe 2014, de cele 2.000 de concedieri şi chiar de salariaţii care au stat mai multe zile în greva foamei din cauza unor măsuri luate de conducere. În plus, a subliniat că directorul general este  trimis în judecată alături de Victor Ponta, Dan Şova, Dumitru Cristea şi Octavian Graure. „De asemenea, alături de alţi factori de conducere ai Complexului Energetic Oltenia, Ciurel Laurenţiu Dan a fost audiat în ultima perioadă în numeroase alte dosare penale, fiind susceptibil de săvârşirea de posibile infracţiuni, legate de diverse proceduri de achiziţii publice, de vânzarea de cărbune în Serbia şi de efectuarea unor angajări pe criterii ilegale“, mai spune Iriza.

Cere publicarea listelor cu majorările salariale

Din aceste motive, Iriza îi cere ministrului Grigorescu să dispună urgent o analiză cu privire la situaţia economică a CE Oltenia, verificarea fiind inclusiv a Directoratului şi Consiliului de Supraveghere. Mai cere să verifice dacă majorările salariale făcute recent s-au făcut legal, nediscriminatoriu şi transparent. Iriza îi cere ministrului să dispună conducerii CEO să publice „lista nominală cu angajaţii care au primit măriri salariale, cu indicarea sindicatului din care provine fiecare, pentru ca toţi cei 15.300 de angajaţi să se edifice dacă Directoratul a mărit sau nu preponderent salariile celor înscrişi în sindicate aservite conducerii companiei“.

Iriza îi cere ministrului să facă public contractul de mandat al lui Ciurel şi să spună că dacă se află în conflict de interese având dubla calitate, inculpat în dosar şi manager la compania prejudiciată. Parlamentarul pune la îndoială probele pe care societatea ar trebui să le depună în dosarul Turceni-Rovinari, din moment ce directorul inculpat conduce compania.

Deputatul se întreabă dacă nu cumva cauzele penale în care este implicat directorul Ciurel nu afectează imaginea Complexului Energetic Oltenia.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: