Işfan revine la IŞJ Gorj

Ion Işfan, fostul inspector adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, ar putea reveni până la sfârşitul acestei săptămâni la conducerea Inspectoratului. Ordinul de numire a sa în funcţie se află pe masa Ministrului Educaţiei pentru a fi semnat. Potrivit unor surse neoficiale, acesta urmează să ocupe locul deţinut de Camelia Bibere, chiar dacă a fost schimbat din funcţia pe care este încadrat acum inspectorul Gheorghe Mitescu.

Ion Işfan susţine că din moment în moment  trebuie să ajungă la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj ordinul de demiterea a unuia dintre cei doi inspectori adjuncţi în locul căruia va fi numit el. Ion Işfan vrea să revină doar pe funcţia de inspector adjunct cu managementul ceea ce ar însemna să-l înlocuiască pe Gheorghe Mitescu. „Eu am fost demis din funcţia de inspector adjunct cu managementul pe acest post trebuie să revin şi sper să fie respectată legea”, a menţionat Ion Işfan, fostul inspector adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Gheorghe Mitescu spune că va reveni la catedră dacă se va întâmpla ca el să fie cel schimbat. „Sunt multe alte lucruri care mă preocupă în acest moment, dacă voi fi demis voi reveni la catedră”, a precizat Gheorghe Mitescu inspector adjunct ISJ Gorj.

Ion Işfan a fost demis la sfârşitul anului trecut, locul lui fiind ocupat atunci de Gheorghe Mitescu. Pentru că a fost demis în momentul în care se afla în concediu medical Ion Işfan a acţionat în instanţă, are hotărâre definitivă, irevocabilă şi executorie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a reveni pe funcţie.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: