Traseul „Pe urmele dacilor“, inaugurat la Polovragi

Reprezentanţii Muzeului Judeţean Gorj şi cei ai Salvamont Gorj au inaugurat un nou traseu turistic ce pleacă „Pe urmele dacilor”. Cei care vor dori să parcurgă drumul turistic ce pleacă de la Peştera Polovragi şi atinge cota 1000, unde este situată Cetatea dacică vor beneficia de un ghid. La drum au pornit şi reprezentanţii SC Butterfly Effect SRL, custodele Nordului Gorjului de Est. Este un traseu în circuit marcat cu punct roşu, ce se parcurge în aproximativ patru-cinci ore şi are o dificultate maxim-medie.

„Este un traseu turistic pe care echipa Salvamont Gorj l-a făcut în urmă cu şase-şapte ani de zile. Cunoşteam bine zona, ştiam că este deosebit de frumoasă ce poate  fi atractivă pentru turişti. În anii următori l-am refăcut cu o asociaţie de tineri şi cu primăria, iar acum cei de la Muzeul Judeţean Gorj au considerat că e bine să îl transforme într-un drum turistic, drum care porneşte de la mănăstire, intră prin plantaţia de castani, urcă la Crucea lui Ursache, apoi în poienile de sus, unde se întâlneşte laleaua pestriţă, apoi urmează cetăţile dacice”, spune Sabin Cornoiu, reprezentantul Salvamont Gorj.

Pentru creşterea numărului de turişti în zonă, custozii ariei îşi propun realizarea unui teleferic sau a unui muzeu care să cuprindă şi laboratoare de biologie. „Pentru popularizarea zonei vom face un teleferic până la cetate ca să se vadă toată panorama ariei. Avem deja parteneriatele încheiate cu firmele şi ONG-urile care o să ne sprijine. În afară de lucrările de investiţii în peşteri vom face şi un muzeu al ariei. Nu ştim unde anume va fi localizat, dar va avea în afară de muzeu şi săli de educaţie pentru copii şi studenţi, un laborator de biologie dacă specialiştii noştri consideră că va fi necesar”, spune Raluca Mihai, administratorul firmei SC Butterfly Effect SRL, custodele Nordului Gorjului de Est.

Vizualizări: 206

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: