ITM Gorj anunţă amenzi pentru cei care-şi ţin angajaţii în căldură

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj este pregătit să aplice amenzi usturătoare angajatorilor gorjeni care nu iau măsuri de protecție a salariaților pe timp de caniculă. Potrivit legii, astfel de măsuri se iau doar în cazul în care temperaturile depășesc 37 grade Celsius sau, corelate cu condiții de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel. Potrivit reprezentanților ITM Gorj, angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilației la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer, asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb, asigurarea echipamentului individual de protecție și asigurarea de duşuri. În caz contrar, angajatorii riscă sancțiuni. „Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei. Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se fac de către organele de control ale Inspecţiei Muncii”, a declarat Gheorghiță Cusma, purtător de cuvânt al ITM Gorj.

Camelia NIMARĂ

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: