Jucătorii unei echipe de Liga 1, surprinşi la antrenamente pe teren

O serie de jucători de la FCSB au început antrenamentele, în plină pandemie de coronavirus, la baza de pregătire a echipei lui Gigi Becali de la Berceni. Este vorba de Florin Tănase, Ionuț Vînă, Ionuț Panțîru, Adi Popa și Răzvan Oaidă.

Așa cum a anunțat Gigi Becali, o parte din lotul lui FCSB a reluat pregătirea fizică, chiar dacă pandemia de coronavirus încă nu a atins vârful epidemiologic preconizat de specialişti.  Finanțatorul roș-albaștrilor a deschis porțile bazei de pregătire din Berceni și le-a asigurat jucătorilor toate condițiile necesare unui antrenament.

Patronul FCSB a anunțat încă de săptămâna trecută că are de gând să permită accesul jucătorilor la antrenament, însă în condiții de siguranță, așa cum specifică ordonanța militară în vigoare. „Noi, dacă respectăm regulile astea, adică distanţarea socială, nu avem nicio problemă. Noi, săptămâna care vine, facem testul coronavirus si băgăm toată echipa, cu tot cu bucătar, cu jurnalist, cu toţi în cantonament şi rămân acolo, în carantină. Şi maseuri şi doctori şi toată lumea. Vor rămâne acolo, în cantonament. Nouă nu ne interzic ordonanţele militare să facem asta. Oamenii lucrează, la biserică de exemplu, lucrează încontinuu. Ordonanţa militară nu interzice activitatea economică”, spunea Gigi Becali în urmă cu câteva zile.

ProSport  a prezentat marţi imagini de la terenul de pregătire al lui FCSB, la care s-au prezentat mai mulți jucători, între care Florin Tănase, Ionuț Vînă, Ionuț Panțîru, Adi Popa și Răzvan Oaidă.

Fiind totuși o ședință de antrenament fizic, ușor, nu cu un obiectiv imediat, căpitanul lui FCSB, Tănase, și-a permis să vină însoțit de iubita sa, în Berceni.

Vizualizări: 476

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: