Judecat pentru moartea unei cântăreţe de la Şcoala Populară

Anchetă finalizată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu în cazul morții tinerei Alina Firiza, cântăreață la Școala Populară de Artă din municipiu și domiciliată într-un sat din apropiere de Baia de Aramă.

Tânăra a murit în primăvara lui 2013 în urma unui accident rutier petrecut la Peștișani, la vremea respectivă prietenul acesteia, Adrian Sergiu Geagu declarându-le polițiștilor că ea s-ar fi aflat la volanul mașinii care a derapat și a intrat într-un stâlp de pe marginea carosabilului. Vorbele individului nu au fost crezute însă și de procurori, care au dispus diverse expertize și analize ADN, rezultatele medicilor legiști de la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” arătând fără drept de tăgadă că altcineva a condus mașina în locul tinerei.

Cercetările l-au indicat pe Geacu drept șofer, lucru negat categoric de acesta. La începutul anului individul a și fost încătușat pentru o scurtă perioadă de timp în dosarul respectiv, dar judecătorii au continuat că cercetările pot fi făcute cu el și sub control judiciar și, ca urmare, l-au scos din spatele gratiilor. Ancheta arată că, după producerea accidentului, el a coborât de la volan, a mutat trupul fetei pe scaunul șoferului, tânăra fiind în agonie după ce fusese rănită foarte grav, după care le-a spus polițiștilor scenariul deja bine cunoscut. El a negat mereu că ar fi condus și probabil va face lucrul acesta și pe parcursul procesului care urmează, proces la capătul căruia părinții Alinei speră să se facă dreptate pentru fiica lor și aceasta să își găsească liniștea dincolo de mormânt.

Vizualizări: 1,910

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: