Județul Gorj: O lună de zile plină de cutremure. Peste 1400 de replici au fost înregistrate!

Încă un cutremur cu magnitudinea de peste 3 grade pe scara Richter a fost resimțit în județul Gorj, marți seara! S-a împlinit o lună de zile de la cel mai mare seism produs în Oltenia, în ultimii 200 de ani, iar Pământul pare că nu se liniștește. Asta, contrar specialiștilor care se întrec în declarații menite să liniștească populația, dar care, de multe ori se contrazic.

Marți seara, un cutremur cu magnitudinea de 3,1 pe scara Richter a speriat, din nou, populația din județul Gorj. Specialiștii de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului - INCDFP l-au clasificat ca fiind de intensitate 1.

„În ziua de 14.03.2023, 20:34:31 (ora României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.1, la adâncimea de 15 km.

Cutremurul s-a produs la 19km NV de Targu Jiu, 67km S de Hunedoara, 68km NE de Drobeta-Turnu Severin, 81km S de Deva, 96km E de Resita, 100km V de Ramnicu Valcea”, INFP. 

Unele aplicații au transmis că seismul a avut magnitudinea 3,3 pe scara Richter. În ceea ce privește epicentrul, acesta a fost  satul Dobrița, din comuna Runcu. Oamenii din zonă susțin că un zgomot puternic s-a auzit cu foarte puțin timp înainte ca pământul să înceapă să se miște.

 „La Runcu s-a auzit destul de tare, chiar mai tare decât de obicei. L-am și simtit, dar destul de puțin”

Cutremurele din zona Olteniei au influențat semnificativ viața gorjenilor. În ultima lună, s-au înregistrat aproximativ 1400 de replici, dar specialiștii INFP dau asigurări că secveța de cutremure este pe cale să se închidă.

Mihai Diaconescu, seismolog la Institutul Național pentru Fizica Pământului, a transmis, în cadrul unei emisiuni televizate, că frecvența seismelor este diminuată. De asemenea, seismele care au loc în continuare ar fi replici la cutremurelor de 5,2 și 5,7 produse pe 13 și 14 februarie, în județul Gorj.

 „Secvența de cutremure (din Gorj) este pe cale de închidere. Cele mai multe sunt zero virgulă. Apar și mai mari, dar mai rar, față de perioada de început. Este pe închidere secvența de cutremure. Acum sunt replici la cutremurele mari de 5,2 și 5,7 din februarie. Nu sunt chestii nelalocul lor”, a afirmat Mihai Diaconescu.

Paradoxal, același seismolog a afirmat, imediat după, că trebuie luată în calcul și posibilitatea producerii unui cutremur mare.

Vizualizări: 1,295

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: