Jupâneşti: Reţelele de apă şi canal, cât bugetul comunei pe 15 ani. Noroc cu PNDL!

Introducerea reţelelor de apă şi canal în comuna Jupâneşti costă cât bugetul comunei pe 15 ani! Asta spun autorităţile locale, care au explicat că nu ar fi putut niciodată să pună în practică o astfel de investiţie cu forţe proprii. Au obţinut însă finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), iar lucrările vor începe de anul viitor.

Alimentarea cu apă şi canalizare în toată comuna Jupâneşti se ridică la aproape 11 milioane de lei. Bugetul comunei este unul de austeritate de câţiva ani, astfel că autorităţile locale nu au mai organizat de ceva vreme nici măcar tradiţionalele manifestări de Sfântul Ilie. În momentul de faţă, oamenii consumă tot apă din fântâni. Autorităţile locale susţin că au încercat să atragă fonduri europene pentru realizarea acestor investiţii. Li s-a aprobat proiectul, dar banii nu au mai venit. Anul acesta, primarul Guşiţă a obţinut finanţare din fonduri guvernamentale. „Investiţiile acestea aduc un pic de bunăstare comunei Jupâneşti. Dacă la momentul 2018 licitaţia nu va avea contestaţie şi va fi un investitor serios, se va încadra să încheie lucrările în cei doi ani, deci în 2020. Proiectul este făcut pentru toate gospodăriile din localitate, pentru toate satele, cătunele. Nu puteam să facem o astfel de investiţie din bugetul local, practic era bugetul meu pe 15 ani de acum încolo. Din credite nici atât nu puteam, pentru că trebuia să garantez Ministerului Finanţelor sau băncii cu bugetul instituţiei. Ori dacă antrenam bugetul numai pentru datorii la bancă, nu puteam suporta nici dobânzile”, a declarat Petre Guşiţă, primarul comunei Jupâneşti.

Tot prin PNDL, autorităţile din Jupâneşti au mai primit aprobare pentru asfaltarea a două drumuri comunale. Cele două lucrări au o valoare de aproximativ 675 mii lei.

Vizualizări: 686

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: