Tenis cu pisica moartă. Asta joacă Victor Ponta, Crin Antonescu şi CSM, într-un meci în care, culmea, preşedintele Băsescu s-a mulţumit să fie spectator. Până să ajungă mâţa moartă şi în ograda de la Cotroceni, să facem un rezumat al ultimelor zile. Pisica era în curtea Monei Pivniceru, care a scăpat de ea acceptând un post la Curtea Constituţională. Crin preia pisica, vrea să propună repede un alt ministru, dar află, probabil de la televizor, că Ponta a convenit cu preşedintele să preia interimar portofoliul Justiţiei. Crin înghite în sec şi zice că nu e problemă, că procedura de numire a noilor şefi de parchete durează mai mult de 45 de zile, cât ar putea fi interimatul lui Ponta.

Surpriză! Premierul dă pe surse nominalizarea lui Niţu şi Kovesi la Parchetul General şi DNA. Cu alte cuvinte un procuror el, un procuror Băsescu. Şi ar mai fi vreo douăzeci de nominalizări de făcut, zice Ponta. Criteriul de împărţire pare a fi acelaşi, dacă judecăm după primele şase nominalizări, printre care o femeie magistrat interceptată acum trei ani vorbind cu Blejnar cu „puiule”. Blejnar, duşmanul de moarte al lui Ponta, alături de Morar şi Macovei.

Scandal, televiziuni pro şi contra. Argumentul forte al lui Ponta: dacă nu o acceptăm pe Kovesi, rămânem cu Morar şi acoliţii lui. Aşa că decide împotriva tuturor să îşi asume nominalizările. Până aici a jucat bine. Mână de fier, decizie, nu i-a păsat de Voiculescu, de Crin Antonescu şi nici măcar de Mircea Badea. A ieşit însă şocat de la CSM, unde a aflat de la flegmaticul Morar şi inocenta Hăineală că trebuie urmată procedura: mai multe propuneri, interviuri, etc. Ieşit din scenariul primit de la Băsescu, Ponta a declarat oarecum derutat că va fi respectată decizia CSM, că va preda portofoliul de la Justiţie unui liberal, care va face nominalizările cu pricina.

O decizie care a durat doar câteva ore. Invocând faptul că l-a enervat un interviu dat marţi seară de Daniel Morar la RTV, Ponta s-a sucit şi a trimis o listă cu şase propuneri la CSM. Consiliul preia pisica moartă şi o aruncă înapoi la Ponta, prezentând un program pe două luni pentru selecţia procurorilor. Ponta preia pisica şi nu ştie ce să facă cu ea, ar arunca-o în curte la Băsescu, dar nimeni nu vrea să îşi asume răspunderea numirii politice a procurorilor. Doar o acceptare a CSM ar putea acoperi trocul celor doi, dar aceasta se lasă aşteptată.

În acest timp, Kovesi tace, deşi în mod normal ar trebui să spună că nu acceptă să fie numită fără concurs şefă la DNA, câtă vreme atunci când era procuror general a cerut insistent această procedură. De partea cealaltă, Morar îşi permite să spună că numai el şi alţi câţiva procurori DNA au dus lupta anticorupţie, în timp ce fosta lui şefă Kovesi nu a avut nici un merit, la fel nici ceilalţi procurori din ţară. Un fanfaron, folosit pentru a face dosare politice, căruia i s-au urcat la cap laudele experţilor europeni, care oricum nu înţeleg nimic din mizeria din România. Morar, un experiment scăpat din laboratoarele lui Traian Băsescu, dar care are prea puţină minte pentru a supravieţui fără stăpân.

Concluzia ultimelor zile este una singură. Justiţia a fost şi este mai mult decât politizată la nivel de vârf. Sunt procurori şi judecători cu dublă comandă: politică şi de la serviciile de informaţii, unde sunt ofiţeri sub acoperire. Dacă parlamentul ar da o lege prin care ar obliga ofiţerii sub acoperire să părăsească sistemul de justiţie, ar rămâne multe căsuţe goale în organigrame. Dar cum şi parlamentul e ticsit, cine să dea legea? Oameni din serviciile de informaţii au acaparat tot: presă, ministere, companii de stat pe care le-au devalizat fără să aibă măcar o filă de dosar penal. Cine deţine serviciile de informaţii, organele de anchetă şi energia, controlează România. Asistăm la un război în Justiţie în care niciuna din părţi nu are ca interes independenţa sistemului. Şi, din păcate, orice am vota, rezultatul e acelaşi. Bătălia se dă pe cine politizează justiţia, nu pe independenţă. Rămâne de văzut cât de sincere sunt demersurile magistraţilor pentru propria independenţă, destul de palide în comparaţie cu gălăgia politicienilor.