La ce ore va fi energia electrică de trei ori mai ieftină!

Pe fondul scumpirilor la energia electrică, tot mai mulți români vor să știe la ce ore energia este chiar și de trei ori mai ieftină. O schimbare importantă este așteptată în piața energiei electrice, care va încuraja consumul inteligent, și anume introducerea unor tarife dinamice.
Facturile la curent vor depinde tot mai mult de oră. Consumatorii vor trebui să fie mai atenți la momentul în care aleg să spele hainele sau să folosească electrocasnicele. Cei care vor face aceste activități când prețurile sunt mai mici, vor plăti considerabil mai puțin.
Prin urmare, prețurile la electricitate vor varia, ținându-se cont de producție și consum. Anunțul a fost făcut, recent, de ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Potrivit ministrului, intervalul orar cu preț redus este între 11 și 18. Între aceste ore, tariful la energia electrică poate scădea semnificativ.
„Ei vor şti că pot să consume energia între orele 11 şi 18, când este cea mai ieftină, poate să fie chiar de trei ori mai ieftină energia în acest interval orar, comparativ cu cea între ora 18-21”, a transmis ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Astfel, factura la curent poate fi mai mare sau mai mică în funcție de oră. Asta pentru că România se pregătește să introducă tarifele dinamice la energie, un sistem în care costul electricității variază de la oră la oră, în funcție de cât se produce și cât se consumă.
Schimbarea are rolul de a încuraja consumul inteligent și adaptat la ritmul rețelei. Mai exact, tarifele dinamice reprezintă un sistem de plată pentru energia electrică în care prețul variază pe parcursul unei zile.
Prețurile vor fi stabilite dinainte pentru fiecare zi, urmând să fie publicate de furnizori, așa cum a dezvăluit ministrul Energiei. Curentul va putea fi mai ieftin noaptea, când consumul este mai mic, sau după orele prânzului, în funcție de cât de aglomerată e rețeaua.
În schimb, poate fi mai scump dimineața și seara, după ora 18:00, când cei mai mulți dintre consumatori folosesc mașinile de spălat sau încarcă vehiculele electrice.
Orice român va plăti mai puțin la curent dacă va ține cont de intervalele orare în care consumă energie, inclusiv pentru activități casnice obișnuite. Tot ce trebuie să facă este să-și planifice mai atent consumul.
Pentru ca sistemul să funcționeze corect românii trebuie să aibă contoare inteligente care pot măsura consumul orar și trimit datele către furnizor. Indiferent că stau la bloc sau la curte, această metodă de economisire la energie se poate aplica.
Vizualizări: 1,464
Distribuie Trimite pe WhatsApp