La datorie de 1 Decembrie

Chiar dacă ziua de 1 decembrie este declarată zi liberă, salariaţii din anumite categorii profesionale au lucrat normal.  Este vorba de o parte din personalul sanitar şi oamenii legii care ieri au fost la datorie. De la primele ore ale dimineţii la Serviciul Judeţean de Ambulanţă au venit solicitări din partea gorjenilor cu probleme de sănătate. „La noi se lucrează normal. Atât în staţia centrală cât şi în staţiile din judeţ personalul este la lucru la program normal. Suntem pregătiţi să răspundem prompt la toate solicitările venite din partea gorjenilor. Încă de la primele ore ale dimineţii au fost solicitaţi să mergem la câteva cazuri. Noi sărbătorim Ziua de 1 Decembrie prin muncă”, a declarat Florentina Motea, medic coordonator al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Şi la Unitatea de Primiri Urgenţe s-au acordat îngrijiri medicale. „ Noi am acordat îngrijiri medicale gorjenilor încă dimineaţă. Am avut o cazuistică diversă. De la viroze respiratorii, la traumatisme şi enterocolite. Noi sperăm ca gorjenii să fie ponderaţi de ziua lor”, a declarat Alina Bumbaru, medic la UPU. Poliţiştii au asigurat un climat de linişte şi siguranţă gorjenilor care au petrecut de Ziua României.  La datorie de 1 decembrie au fost şi jandarmii şi pompierii.

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: