La Energia nu mai au loc doi Nikolic

Rareori colaborarea tată-fiu dă roade în sport. Un exemplu e cuplul antrenor-jucător din familia Nikolic de la Energia Rovinari. După un an la echipa din Târgu-Jiu, Nikolic tatăl – antrenorul, şi-a dat seama că nu va putea continua să-l mai antreneze pe Nikolic fiul – jucătorul.

Conducătorul de joc al gorjenilor are deja oferte din Germania, parţial interesul nemţilor fiind confirmat şi de tehnicianul sârb. Nikolic spune că în nici un caz nu va mai lucra cu juniorul său din viitorul sezon.  „Cred că aici colaborarea dintre mine şi Stefan s-a încheiat. Pentru că am avut destule conflicte atât la antrenamente cât şi la meciuri”, a mărturisit sârbul care nu-i reproşează juniorului jocul mai slab ci doar atitudinea: „Cu toate că Stefan a jucat bine sezonul acesta nu mai putem continua. Eu sunt un antrenor temperamental şi Stefan, în subconştientul lui îşi spune că sunt tatăl lui şi trebuie să-l înţeleg. Dar el nu mă înţelege câteodată şi cred că e mai bine ca fiecare să-şi urmeze drumul lui”. Stefan a mai jucat în Germania, de acolo de unde ofertele vin acum pe bandă rulantă. Fiul antrenorului Energiei este apreciat în Basketball Bundesliga unde a mai jucat în urmă cu doi ani. Recent a devenit publică oferta de la Alba Berlin, infirmată însă de Nikolic tatăl care ştie de alte oferte. „Stefan a mai jucat un an în Germania, la Koln. În ceea ce priveşte oferta de la Alba Berlin, nu cred că este reală. Eu ştiu că are oferte de la o altă echipă, New Yorker Phantoms Braunschweig, pentru că antrenorul de acolo l-a sunat pe agentul meu. Şi poate Stefan nici nu îmi spune mie toate ofertele pe care le are”. Indiferent care dintre cei doi Nikolic va pleca, cert e că nu vor mai continua să lucreze împreună la Târgu-Jiu.

Vizualizări: 90

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: