La Prefectura Gorj faci cerere şi iei primă de vacanţă

Prefectul de Gorj, Liviu Andrei, alături de alţi înalţi funcţionari din cadrul Prefecturii Gorj au beneficiat de prime de vacanţă în luna iulie. În cazul Prefectului de Gorj, după remunerare, salariul său aproape că s-a dublat, ajungând la suma de aproximativ 100 de milioane de lei vechi. Prefectul susţine că totul s-a efectuat conform legii. Nu a făcut decât să ceară.

În timp ce 7 funcţionari din cadrul Prefecturii Gorj îşi ispăşesc perioada de preaviz, alţii au plecat în concediu cheltuind bani proveniţi din prime de vacanţă. Este şi cazul prefectului de Gorj, care aproape că şi-a dublat salariul după ce a primit această primă. ”Am beneficiat şi eu la fel ca ceilalţi colegi ai mei de primă de vacanţă, acest lucru se face în fiecare an, nu de acum şi se face conform legii. Dacă vreau să primesc, fac o cerere şi mi se acordă. Nu ştiu cu cât mi s-a mărit salariul cu banii din prima de vacanţă pentru că i-am primit pe card şi nu m-am uitat pentru a verifica”, a spus prefectul de Gorj, Liviu Andrei

Nici subprefectul, Marcel Romanescu, nu a plecat cu mâinile goale în vacanţă. „Unii dintre angajaţi au primit sume sub o mie de lei, nu mi se par sume extraordinar de mari şi tot ce s-a făcut în Instituţia Prefectului s-a făcut conform legii şi nu încălcând-o. Şi eu am beneficiat de primă de vacanţă conform prevederilor legale, înainte de intrarea în concediul de odihnă am solicitat să mi se acorde. Suma va fi afişată pe site-ul instituţiei”, a spus Marcel Romanescu. Şi alte persoane din cadrul Prefecturii Gorj au beneficiat de astfel de privilegii.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: