La unguri nu se pune!

Când preşedintele Băsescu a supus atenţiei CSAT problema presei româneşti sub motiv că aceasta în marea ei parte, prin programele editoriale ar duce la destabilizarea statului a sărit tocmai acea presă să-i ia gâtul, să-l catalogheze dictator, să una, să alta. Fără să fii fan Băsescu poţi şi singur să constaţi, chiar dacă ai orbul găinilor, că n-o fi Băsescu stâlpul democraţiei ideale, dar presa are treaba ei şi-i vrea în continuare capul. S-a ajuns până acolo încât orice declaraţie făcută de neica nimeni la un post de televiziune este urmată rapid de o cerere de confirmare la Cotroceni, confirmare care dacă nu vine, şi nu are de ce să vină, este urmată de aceeaşi placă, Băsescu sfidează presa şi-i pune pumnul în gură. N-am auzit nimic însă despre premierul Ungariei, Viktor Orban, care este acuzat în ţara sa că încearcă să impună un control strict asupra mass-media. Două iniţiative ale acestuia în acest sens - criticate dur de opoziţie şi de organizaţiile de presă internaţionale - au şanse mari să fie adoptate de Parlament.
Premierul Viktor Orban s-a folosit de larga majoritate parlamentară pe care o deţine pentru a anula o prevedere constituţională care viza evitarea monopolurilor în domeniul mass-media. Ulterior, partidul Fidesz a propus un proiect, ce urmează să fie supus la vot in iulie, care prevede fuziunea autorităţilor pentru supravegherea posturilor publice de radio şi televiziune şi crearea unui consiliu media mult mai puternic, cu rolul de supraveghere atentă a posturilor publice şi private. Preşedintele noului consiliu ar urma să fie numit direct de premierul Viktor Orban, iar restul membrilor de către partidul de guvernământ. O altă măsură, care ar urma sa fie adoptată în toamnă, este şi mai îngrijorătoare. Iniţiativa vizează presa scrisă şi chiar blogurile, informaţiile publicate de acestea urmând sa fie supravegheate strict de către organisme guvernamentale. Dezbaterile în Parlament au fost amânate după criticile dure venite din partea organizaţiilor de presă internaţionale. Analiştii ungari cred însă că Orban aşteaptă doar expirarea mandatului preşedintelui Laszlo Solyom, care va fi succedat de un aliat naţionalist al premierului. La unguri atacul la libertatea presei nu se pune-!

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: