Leadershipul Banţa nu a uitat de cetăţeanul client

Instituţia Prefectului Gorj şi-a făcut publice rapoartele de activitate pe anii 2007 şi 2008, ambele rapoarte fiind redactate sub coordonarea lui Victor Banţa. La 9 luni după promovarea sa în postul de reprezentant al Guvernului în teritoriu, acesta nu renunţă la termenii „străinezi” pe care i-a folosit din prima zi a mandatului, gorjenii putând astfel să afle că prefectul este un „leadership”.

Redactat pe zeci de pagini, raportul lui Banţa abundă în termeni care pentru cetăţeanul simplu, care încă aşteaptă un titlu de proprietate după 20 de ani de la Revoluţie, vor părea nişte vorbe mai mult decât simandicoase. „În desfăşurarea activităţilor sale, Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj se angajează să respecte următoarele principii şi valori: Orientarea către client – Instituţia Prefectului este preocupată de înţelegerea, satisfacerea şi depăşirea cerinţelor, nevoilor şi aşteptărilor cetăţenilor – clienţi; Leadership – prefectul judeţului Gorj stabileşte unitatea dintre scopul şi orientarea instituţiei, crează şi menţine mediul intern în care personalul este pe deplin implicat în realizarea obiectivelor instituţiei; Abordarea managementului ca sistem – Instituţia Prefectului identifică, înţelege şi conduce procesele correlate ca un sistem, asigurând un nivel ridicat de eficienţă şi eficacitate în realizarea obiectivelor sale”, se menţionează, pentru început, cu greşelile de editare inerente, în raportul cu pricina.

Terminologie „futuristă”

Din documentul cu pricina aflăm că Instituţia are patru posturi vacante, că 60 dintre angajaţi au studii superioare, iar 25 au studii medii. Astea sunt cuvintele uşor de înţeles de către „cetăţeanul client”, pentru că, în rest, raportul este greu de „tradus”, mai ales atunci când vine vorba despre implementarea programului de obţinere a certificatului de calitate ISO 9001. „În cadrul Instituţiei Prefectului, a fost creat un sistem de management al calităţii documentat, bazat pe patru piloni principali: analiza cerinţelor şi satisfacţiei clienţilor şi angajaţilor instituţiei, monitorizarea şi măsurarea proceselor sistemului de management al calităţii, auditul calităţii şi îmbunătăţirea continuă a sistemului de management al calităţii. Astfel, prin Manualul calităţii, accentul a fost pus pe două componente principale: analiza şi planificare strategică. Pentru fiecare din cei patru piloni de mai sus, prin ordin al prefectului au fost constituite grupuri de lucru care îşi desfăşoară activitatea în baza propriilor proceduri operaţionale. Filtrul final de analiză a fost prevăzut, prin Manualul calităţii, a fi analiza efectuată de management. Astfel, prin intermediul unor şedinţe anuale, managementul de vârf al instituţiei analizează propriul sistem de management al calităţii, pe baza rapoartelor şi a informaţiilor primite de la cele patru grupuri de lucru menţionate anterior. Aceste informaţii constituie date de intrare ale analizei efectuate de management. În urma şedinţelor de analiză ale managementului de vârf al instituţiei, va fi elaborat de către reprezentantul managementului pentru calitate un raport sau un proces-verbal de analiză, care va conţine atât aspectele favorabile şi nefavorabile identificate, cât şi căile de acţiune stabilite şi agreate de conducerea Instituţiei Prefectului”. Clar?

Banţa a uitat de Băsescu

Raportul prefectului prezintă şi informaţii despre întâlnirile oficiale pe care le-a avut reprezentantul Guvernului în teritoriu. De pe „lunga” listă a demnitarilor cu care Banţa a dat mâna anul trecut lipseşte tocmai „spuma”, fiind de neuitat, pentru noi cel puţin, întâlnirea acestuia cu Traian Băsescu. Prefectul îi ura atunci, după întâlnirea de la Podul de la Lainici, „succes în campania electorală”, lucru care evident nu avea cum să figureze într-un raport fie el şi redactat în termeni cât mai alambicaţi. În perioada aprilie – decembrie 2008 Instituţia Prefectului a avut cinci întâlniri oficiale, la nivel guvernamental, prin care Victor Banţa, prefectul judeţului Gorj a susţinut interesele judeţului. Oficialităţile care au vizitat judeţul Gorj în această perioadă au fost: domnul Cristian David – Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, domnul Varujan Vosganian – Ministrul Economiei şi Finanţelor Publice, domnul Emanoil Neguţ – Şeful Corpului de Control al Primului Ministru şi domnul Victor Mora – consilierul Ministrului Autorităţii Naţionale de Sănătate Publică. În luna octombrie a avut loc vizita domnului Viorel Palaşcă, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, în vederea contracarării grevei generale declanşate la mina Ploştina”. Nu zău-! Nicio vorbă eventual despre ochii închişi de Palaşcă la importul de cărbune făcut la Mehedinţi, în judeţul său, în defavoarea minerilor care se „grevuiau” atunci.

Corupţie mai mică

Din raportul cu pricina mai aflăm şi cum a scăzut corupţia printre funcţionarii Prefecturii. Aceştia nu mai intră direct în contact cu cetăţeanul „client” pentru că acum există un ghişeu pentru relaţii cu cetăţenii, iar şpaga, evident, nu mai este împărţită prin birouri, dacă s-a întâmplat vreodată aşa ceva, normal. „Prin separarea clară a personalului cu atribuţii în domeniul primirii şi înregistrării documentelor de personalul implicat în rezolvarea efectiva a solicitărilor, s-au realizat primii paşi în direcţia eliminării corupţiei în rândul funcţionarilor publici, iar prin stabilirea programului de lucru cu publicul, peste ora 16, respectiv până la ora 16.30 şi o zi pe săptămână până la ora 18.30, s-a asigurat accesul la informaţii publice şi pentru acele persoane care, datorită programului de lucru, se aflau în imposibilitatea de a le solicita. Sistemul informatic al Instituţiei Prefectului a fost administrat cu competenţă, asigurându-se transmiterea/recepţia informaţiilor pe cale electronică, între Instituţia Prefectului - Judeţul Gorj şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative precum şi alte organisme (e-mail). S-a realizat întreţinerea şi actualizarea site-ului oficial al Instituţiei Prefectului (fiind introdusa o noua sectiune – „Petitie online”) şi s-au respectat prevederile legale privind publicarea de date şi protecţia datelor personale”, asta în condiţiile în care site-ul Prefecturii a zăcut luni de zile din lipsa unui specialist în domeniu.

Vizualizări: 87

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: