Legătura cu Ponta şi Băsescu, neprobată

Decanul Baroului Bucureşti, Ion Iordăchescu, avocatul lui Marin Condescu, a menţionat că referatul de arestare preventivă nu susţinea solicitarea. Avocatul a precizat că procurorul de caz Emil Moţa nu a putut proba afirmaţia din referatul de arestare potrivit căreia Condescu ar fi cerut sprijinul premierului Victor Ponta, preşedintelui Traian Băsescu, senatorului Toni Mihail Greblă şi a fostului Inspector IPJ Gorj Constantin Nicolescu. „Acele interceptări nu au fost prezentate. Sunt referiri la acele aspecte, însă nu a reieșit că dânsul ar fi încercat să influenţeze vreun martor sau probele administrate. Sunt vehiculate nume mari, dar la modul generic şi numai într-o ipostază de eventualitate. Nu există nimic concret sub acest aspect. E o referire generică ne-probată“, a declarat Ion Iordăchescu, decanul Baroului București. Ion Iordăchescu a menţionat că în acest dosar nu există probe. „Sincer vă spun că nu sunt deloc probe care să-l incrimineze pe domnul Condescu. Conform actelor contabile nu a fost folosit niciun ban în interes personal. A făcut aceste contracte numai pentru a-și ajuta echipa de fotbal. Mai rar așa ceva“, a precizat Ion Iordănescu, decanul Baroului București. La fel a susţinut şi avocatul lui Viorel Temlescu. „Nu există niciun prejudiciu nici cert nici probabil nici probat și nici neprobat. Paguba nu este produsă. Nici măcar nu a fost intenția de înșelăciune“, a precizat avocatul lui Viorel Temelescu. (A.F.)

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: