Lege abrogată. Activele sociale ale CEO, scoase la vânzare

Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de act normativ prin care se abrogă Legea 173/2020, cea care interzice, pentru doi ani, vânzarea de acțiuni pe care statul le deține la companii și societăți naționale.

Legea în cauză a fost inițiată de PSD în legislatura trecută și avea menirea să blocheze în primul rând listarea pe bursă a unor acțiuni, precum cele de la Hidroelectrica. Mai mult, legea fusese modificată și la solicitarea Complexului Energetic Oltenia, al cărei plan de restructurare se bazează și pe externalizarea unor active sociale, gen biserici, cimitire sau cantine.

„În şedinţa de Guvern de astăzi a fost aprobat un proiect de lege foarte mult aşteptat, în special, de partea puternică a economiei, de economia privată, proiect de lege care, atunci când a apărut, a creat foarte multă rumoare şi neîncredere în România, proiect de lege care a fost aprobat de opoziţia de atunci, o lege care a fost aprobată atunci în Parlamentul României, proiectul de lege de acum abrogă acea lege care suspenda un lucru firesc pentru o economie de piaţă, dreptul companiilor din România, celor unde statul este acţionar majoritar, să acceseze fonduri din sectorul privat, să fie capitalizate cu fonduri din sectorul privat”, a declarat premierul Florin Cîțu, după ședința de Guvern de miercuri.

 „Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, ce a fost transmis în vederea comunicării Comisiei Europene, cuprinde o serie de măsuri de restructurare prevăzute a se realiza într-un interval de cinci ani, respectiv 2021 - 2025, între care și măsurile de vânzare/ valorificare a activelor neoperaționale, precum și de transfer a activelor cu caracter social”, potrivit unui document al companiei.

Grupurile pe gaze de la Chișcani, Hostelul Maiami din Târgu Jiu, cantina restaurant de la Săcelu, cantina de la Ișalnița sunt alte bunuri de care Complexul Energetic Oltenia ar vrea să scape.

Premierul Cîțu a precizat că Guvernul a reparat miercuri „o nedreptate”, în timp ce PSD cataloghează abrogarea actului normativ respectiv drept „cea mai mare crimă economică”. Președintele PSD Marcel Ciolacu acuză Guvernul că vrea să vândă companiile strategice pe nimic, când piața este la pământ.

Proiectul urmează să ajungă în Parlament.

Vizualizări: 3,879

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: