Legea, ignorată de trei luni la Peştişani

Şedinţă scandal cu joi seară în Consiliul Local Peștișani. Ilie Fuiorea, fostul viceprimar al comunei Peștișani, trebuia să fie repus în funcție după ce și-a câștigat în instanță acest drept, iar Prefectura Gorj a cerut să fie repus pe funcție.

Lucrurile nu s-au întâmplat însă așa, doi dintre participanții la ședință luând decizia de a boicota întâlnirea. Este vorba de secretarul comunei și actualul viceprimar care au părăsit sala de ședință imediat ce a fost aprobată ordinea de zi. Asta după ce au văzut că există o majoritate care îl susţine pe Fuiorea.
Vasile Fuiorea, fostul viceprimar, s-a ales cu un gust amar după ședința de joi seară. ”În sală au fost aproximativ 50 de cetățeni din Peștișani. Când s-a aprobat ordinea de zi, secretarul și viceprimarul s-au ridicat și au părăsit ședința. Ședința s-a suspendat. Au plecat din cauză că s-a aprobat introducerea pe ordinea de zi a proiectelor prin care eu trebuia să fiu repus în funcția de viceprimar al comunei Peștișani”, a spus Ilie Fuiorea, fostul viceprimar.
Proiectul de repunere a lui Fuiorea pe funcție a fost inițiat de un consilier ALDE, Cosmin Bojincă. ”Având în vedere că au dat bir cu fugiții, secretara și cu vicele, s-a făcut un proces verbal de ședință de către cei opt consilieri care au aprobat ordinea de zi. În următoarea ședință de Consiliul Local, probabil proiectul va fi din nou pe ordinea de zi”, a spus Ilie Fuiorea, fostul viceprimar al comunei Peștișani. Fostul vice, Ilie Fuiorea, a obținut încă de la începutul anului o hotărâre definitivă și irevocabilă să fie repus pe funcție însă de atunci autoritățile locale din Peștișani ignoră legea.

Vizualizări: 742

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: