Legea pensiilor a trecut de Senat

Senatorii au aprobat, luni, cu 81 de voturi favorabile şi 12 „împotrivă” proiectul Legii pensiilor, după ce votul a fost amânat de două ori din cauza lipsei de cvorum. Proiectul prevede creşteri etapizate ale punctului de pensie până în anul 2021. Din anul 2022, valoarea punctului de referinţă va fi indexată, anual, cu inflaţia şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Punctul de pensie va ajunge la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie, fără a lua în calcul întoarcerea sarcinii fiscale. De altfel, pensiile nu mai sunt purtătoare de CAS şi CASS.

Noul proiect introduce sintagma contribuţii „datorate şi plătite”, pentru calculul pensiei. Asta ca urmare a faptului că, în trecut, au fost numeroase cazurile în care angajatorii nu achitau taxele către stat. În paralel, proiectul de lege prevede şi debirocratizarea şi accesul online la informaţiile despre propriile contribuţii.

De asemenea, au fost coborâte pragurile de reducere a vârstelor de pensionare de la 6 ani la un an pentru condiţii deosebite, şi de la 2 ani la un an pentru condiţiile speciale.

Senatul este prima Cameră sesizată pentru proiectul de lege privind sistemul public de pensii, Camera Deputaţilor fiind for decizional. (A.A.)

Vizualizări: 564

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: