Leonida Belgher, la un pas de excludere din CL Alimpeşti

Consilierul local din Alimpeşti, Leonida Belgher, riscă să fie exclus din UNPR Gorj şi implicit demis din consiliul local al comunei. Din cauza multiplelor divergenţe pe care le-a avut cu primarul PSD Elena Mosor, aceasta din urmă ar fi făcut un memoriu şi a strâns semnături de la consilieri şi funcţionarii primăriei pentru a fi înaintat conducerii uneperiste. Gheorghe Cocină, preşedintele UNPR Gorj, spune că ştie despre acest memoriu şi că de îndată ce va ajunge la el pe masă, situaţia consilierului va fi supusă dezbaterii în cadrul organizaţiei judeţene a partidului care se va întruni săptămâna viitoare.

Nu de puţine ori au existat conflicte între primăriţa Elena Mosor şi consilierul local Leonida Belgher. De această dată însă, primăriţa este decisă să-l înlăture din consiliul local, strângând semnături în acest sens atât de la consilierii locali, cât şi de la funcţionarii din cadrul primăriei. “Am depistat multe nereguli cu SC Util, societatea de pe lângă primărie. Apa nu este potabilă, ea încasează banii pe apă potabilă. A făcut o clădire la stadion cu materiale care au rămas de la biserică fără licitaţie şi alte nereguli. A făcut un memoriu către tovarăşul Călinoiu şi domnul Cocină, să mă dea afară din partid că nu mai poate face şedinţele din cauza mea. I-a obligat pe toţi să semneze, au semnat 8 consilieri din 11 şi toţi angajaţii de la primărie. Am vorbit cu domnul Cocină şi a zis să-mi dau demisia sau mă dă el afară”, a spus Leonida Belgher, consilier local din Alimpeşti.

Preşedintele UNPR Gorj, Gheorghe Cocină, spune că deocamdată nu a primit memoriul însă are cunoştinţă despre acesta. “Nu l-am primit, dar am înţeles că o să ne trimită. În momentul în care o să vină o să-l analizăm. Înţeleg că sunt nişte disfuncţionalităţi pe acolo. O să discutăm cu el, o să vedem ce scrie şi în memoriu şi după acea vom lua o hotărâre, se va întruni biroul executiv judeţean şi hotărâm. Noi suntem într-o alianţă, iar dacă sunt probleme la primărie nu e treaba lui Belgher, sesizează, pentru că sunt organe abilitate care verifică”, a spus Gheorghe Cocină. 

Primăriţa din Alimpeşti, Elena Mosor, nu a putut fi contactată pentru a comenta situaţia.

Vizualizări: 224

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: