Liber pe pârtia de la Rânca

Surpriză pentru turiştii care au ajuns la Rânca, în aceste zile. A fost deschisă pârtia de schi, iar toată lumea a avut acces gratuit la instalaţiile de schi. Decizia a fost luată de administratorul pârtiei din centrul staţiunii, care a pornit timp de două săptămâni tunurile de zăpadă ca să se poată practica sporturile de iarnă în vacanţa de Ziua Naţională.

Primul val de turişti a ajuns la Rânca, la sfârşitul săptămânii trecute. „Au fost în jur de 6.000 de turişti care şi-au făcut rezervare la Rânca. Numai cei care nu au vrut să deschidă unităţile de cazare din acest weekend nu au primit turişti. În rest, au fost cazări. Cred că undeva la peste 90% s-a ocupat staţiunea Rânca. Turiştii au avut parte de meniuri tradiţionale. Am pregătit fasole cu ciolan la ceaun, sarmale cu mămăliguţă. Am avut şi vin sau ţuică fiartă”, a spus Constantin Pănescu, liderul Asociaţiei Cabanierilor din Rânca.

Tunurile de zăpadă au mers două săptămâni

Vremea a fost de partea turiştilor. A fost soare, iar cei mici şi cei mari, deopotrivă, s-au distrat pe pârtie. Stratul de zăpadă măsoară 30 de centimetri. „Am pornit tunurile de zăpadă de acum două săptămâni, pentru că nu a nins suficient. A fost un efort mare şi pentru noi. Am ţinut în fiecare noapte tunurile pornite ca să facem aceste depozite de zăpadă şi să putem da drumul la noul sezon. Am avut şi o surpriză pentru cei care au venit la Rânca. Au urcat gratuit cu teleschiul. Este surpriza noastră pentru că ei sunt turiştii noştri şi vin mereu aici. Merită şi ei două zile gratuite aici, la Rânca”, a spus Nicu Mitroiu, administratorul pârtiei M1.

De la mijlocul acestei săptămâni, iarna va intra în drepturi. Se anunţă precipitaţii abundente, care vor mări stratul de zăpadă pe pârtie. „Este foarte frumos. Soare, zăpadă, pârtia este ok pentru această dată ţinând cont că, în mare parte, este zăpadă artificială. Ne bucurăm foarte mult şi pentru că avem cazare chiar lângă pârtie, cum nu găsim, de exemplu, pe Valea Prahovei”, a spus un turist. „Zona este minunată, gazdele foarte ospitaliere. Am fost foarte bine primiţi. Nu este prima dată când venim la Rânca, dar am aflat că se va putea schia şi din acest motiv am venit aici cu familia, cu prietenii”, a spus un tânăr schior.

Vizualizări: 1,790

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: