Lichelismul în politică!

Cred că cel mai reprezentativ exemplar al lichelismului în politică este chiar premierul Ponta. L-am văzut vorbind la televizor despre Băsescu de parcă acesta ar fi fost prins cu teza de doctorat copiată. Omul nu are nici o ruşine şi nici o limită când este vorba să se dea în stambă, spre amărăciunea şi disperarea românilor care se văd încă o dată puşi în faţa unor copoi politruci, care nu-şi recunosc greşelile nici dacă-i pui cu mâna-n foc. De la cârlanul neastâmpărat, cum l-a poreclit Iliescu, Ponta a regresat la jenanta realitate, cea de hoţ prins cu mâna în buzunarul altuia. Faptul că a copiat fără ruşine din lucrările altor autori nu-l face nici măcar să roşească, dar să mai regrete. Omul pare dispus să renunţe cu uşurinţă la doctoratul pentru care s-a agitat atât şi s-a compromis definitiv decât să facă un gest de onoare şi să-şi dea demisia din fruntea unui guvern care va rămâne în istorie ca fiind unul de  toată jena. Pentru că personajul Ponta nu este conectat la realitatea care ar trebui să-l strivească şi să-l facă să nu mai scoată capul din casă pentru mulţi ani de zile  reacţionează ca prostul fudul, se duce la televiziuni şi-l înjură pe Băsescu care, chipurile, i-ar fi făcut pocinogul, acela de a-l deconspira. Păi şi aşa să fie, cine este vinovat. Băsescu, pentru că a făcut publică această chestiune, sau hoţul care a fost prins cu mâna în buzunarul altora- Ponta, prin ieşirile în public vrea cu orice chip să împrumute porecla lui Geoană, cea de prostănac. Culmea ridicolului este că premierul României întrebat dacă a copiat lucrarea de doctorat a răspuns aiuritor şi anume că ministru educaţiei o să fie Ecaterina Andronescu! Ce o avea ….cu prefectura numai Ponta ştie. Şi dacă Andronescu o să vină ministru la educaţie o să se schimbe problema lui cu ceva- El tot hoţ rămâne şi Guvernul României tot de un Hoţ va fi condus pentru că nu-l văd pe proaspătul Prostănac să-şi dea demisia de onoare. Aşa că cel mai cinstit guvern, condus de cel mai cinstit premier nu va mai face altceva până la toamnă decât să lucreze la suspendarea preşedintelui Băsescu, nu pentru că ar fi încălcat grav Constituţia, ci pentru că se presupune că ar fi autorul moral al deconspirării plagiatului lui Ponta. Ce nu ştie Ponta, încă doctor în drept, este că preşedintele Băsescu dacă ar fi ştiut de teza de doctorat copiată şi ar fi tăcut ar fi fost complice cu el la furat. Aşa că dacă într-adevăr a pus umărul la deconspirarea doctorului nu văd ce articol din Constituţie a încălcat, dar Ponta a încălcat prin furtul comis chiar codul penal….

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: