Licitaţie pentru terenurile de la Preajba

Primăria Târgu Jiu va organiza licitaţie pentru concesionarea celor 31 de parcele care, iniţial, fuseseră atribuite tinerilor sub 35 de ani în vederea construirii de locuinţe. Contractele au fost reziliate din cauză că beneficiarii nu şi-au manifestat intenţia de a demara lucrările în mai bine de 5 ani de zile. Consiliul Local a hotărât ca aceste loturi să fie concesionate pe o perioadă de 49 de ani. Licitaţia va avea loc pe data de 4 mai, ofertele putându-se depune până pe  3 mai. “Parcelele au o suprafaţă cuprinsă între 241-364 mp. Preţul minim de pornire al licitaţiei variază între 75 milioane de lei şi 97 milioane de lei vechi în funcţie de suprafaţa parcelelor. Concesionarea se face pe 49 de ani, iar taxa de concesionare se va plăti trimestrial. Beneficiarii îşi pot cumpăra terenurile şi înainte de expirarea contractelor de concesionare”, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu. În zona Preajba au fost repartizate, în prima etapă, 196 parcele iar ulterior un număr de 106 parcele. Cele 31 de loturi, ce urmează a fi scoase la licitaţie, au fost atribuite tinerilor, în prima etapă, în anul 2006.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: