Liderii din CE Oltenia: Să vină premierul la Gorj!

Sindicaliştii din Complexul Energetic Oltenia îl cheamă la Gorj pe premierul Victor Ponta, pentru a soluţiona problema declanşată de reducerile anunţate de directorul general Laurenţiu Ciurel. Liderii sindicali vor să-l informeze corect pe Ponta asupra motivelor mitingurilor: protestează pentru tăieri de venituri, nu măriri de salarii. Ghinionul lor este că Ponta a plecat pentru o săptămână în Statele Unite ale Americii.

Liderii sindicali din Complexul Energetic Oltenia au comentat declaraţiile premierului Victor Ponta, referitoare la motivele protestelor din Gorj. Ponta a susţinut că liderii ar trebui să aibă bun simţ şi să nu ceară măriri de salarii pentru că vor închide compania. În plus, a admis că este nevoie de restructurare masivă în complexurile Oltenia şi Hunedoara.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei „Univers“, Adrian Marciuc, a declarat că se bucură că Guvernul condus de Victor Ponta nu a acceptat măsurile dure impuse de Fondul Monetar Internaţional (FMI), dar crede că este dezinformat în ceea ce priveşte acţiunile sindicale din judeţ. „Din câte am văzut la conferinţa de presă, domnul prim-ministru a spus, nu ştiu cine a dat acele informaţii, că noi am cerut majorări la salarii. Am cerut să rămânem cu ce am avut în 2014. A fost informat greşit, tocmai de aceea dorim să avem o discuţie cu domnul Ponta. Îi solicităm să vină la Gorj să putem încheia acest conflict. Nu suntem de acord cu acele diminuări cu care a venit Directoratul la noi. Să vină Ponta să ne ajute el“, a spus Marciuc.

Ponta, mediator

Liderul pe energie din Turceni speră că Ponta va fi un mediator între sindicate şi administraţie. „Guvernul nu e obligat să facă tot ce spune FMI. Sper că primul ministru se va implica în această probleme şi sperăm să fie mediator între noi şi administraţie, să încercăm să găsim soluţiile cele mai bune.  Lucrăm la nişte materiale, am înţeles că şi colegii de la FNME lucrează la adrese către Guvern, Preşedinţie“, a spus Marciuc.

Dan Pîrvulescu, unul din liderii Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), crede că decizia privind rezolvarea problemelor CEO este la premier, care e şi deputat de Gorj. „Poziţia premierului a fost corectă pentru că dânsul spunea atunci când a candidat cu USL că va crea un milion de locuri de muncă. Ştiţi ce locuri de muncă a creat... Nu-şi mai permite să mai închidă câteva zeci de mii de locuri de muncă. Metode există, dar nu se vrea de la nivel guvernamental şi de la Parlament. Dacă premierul ar da dispoziţii Ministerului Energiei şi Ministerul Energiei AGA pentru a schimba actuala conducere cu una competentă, iar Parlamentul ar emite nişte decizii corecte, nu favorabile noastre, corecte, CEO nu ar avea probleme“, a spus Pîrvulescu. Şi el a fost deranjat de afirmaţia lui Ponta, potrivit căreia minerii şi energeticieni cer în stradă salarii mai mari. „Noi ieşim în stradă pentru că cineva vrea să taie masiv drepturile salariile, nu pentru măriri salariale. Poate a vorbit cu cei din Directorat, ei da, au cerut mai mulţi bani pentru salarii“, a spus Pîrvulescu, ironic.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: