Liderii sindicali nu mai au voie să facă afaceri cu companiile de stat

Iniţiativa PDL care impune incompatibilităţile între calitatea de lider sindical şi cea de administrator sau acţionar majoritar la o societate comercială care derulează contracte cu companiiile la care sunt deţinute funcţiile sindicale a primit raport favorabil de la Comisia de muncă din Senat.

Un grup de senatori PDL au iniţiat, în urmă cu câteva luni, două propuneri legislative prin care liderii federaţiilor şi confederaţiile sindicale să nu mai poată fi parlamentari şi nici acţionari majoritari în societăţile care derulează contracte cu societatea de stat pe lângă care aceştia activează în calitate de sindicalişti, doar aceasta din urmă fiind însă acceptată la nivelul comisiilor senatoriale sesizate pe fond.

Astfel, Comisia de muncă din Senat a decis miercuri că "preşedintii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii organizaţiilor sindicale organizate la nivelul companiilor cu capital majoritar de stat, precum şi preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii  federaţiilor şi confederaţiilor sindicale sunt incompatibili cu funcţia de administrator, asociat sau acţionar majoritar la o societate comercială care derulează contracte cu companiiile la care deţin funcţiile sindicale de mai sus". Senatorul PDL Iulian Urban, unul dintre iniţiatori, a postat pe blogul personal forma finală asupra căreia s-a convenit în Comisia de muncă.

Vizualizări: 83

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: