Liderul ALDE Gorj: Această guvernare e un dezastru

Președintele ALDE Gorj, Ion Iordache, a făcut acuzații dure la adresa guvernului din care face și partidul său. Iordache este supărat după ce secretarul de stat susținut de ALDE Gorj în Ministerul Energiei, Marius Dumitrașcu, a fost lăsat fără atribuțiile legate de energia pe cărbune, la doar o săptămână după ce le primise. Cei de la PSD, susținuți de premierul Dăncilă, au reușit să întoarcă decizia pe care o luase ministrul Energiei, Anton Anton, care este de la ALDE.

Iordache a vorbit despre cum vede el guvernarea la Radio Infinit. “Din punctul meu de vedere, economia țării merge într-o direcție greșită, această guvernare este un dezastru”, a spus Iordache. “A girat și ALDE și, din punctul meu de vedere, a făcut o greșeală”, a adăugat președintele ALDE Gorj, care crede că “alianța ar trebui să se rupă mâine”.

Președintele ALDE Gorj spune că partidul lui ar trebui să plece de la guvernare pentru a opri jaful pe care îl face PSD. “Fără voturile ALDE nu ar putea să guverneze și probabil la următoare moțiune de cenzură ar pica guvernul și s-ar face un nou guvern. Mai prost decât ăsta nu cred că există”, a mai spus Ion Iordache. (A.A.)

Vizualizări: 3,217

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: